Categoriii: Prognoze

Prognoza meteo pe 4 săptămâni / 20 iulie – 17 august 2020

Săptămâna 20.07.2020 – 27.07.2020

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice acestui interval în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile vestice și nord-vestice. Excepție va face sud-estul teritoriului, unde temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. 

Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile sudice, centrale și nordice, dar și ușor deficitar în nord-est. În restul teritoriului cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval. 

Săptămâna 27.07.2020 – 03.08.2020 

Temperatura aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele normale pentru această săptămână, în regiunile vestice și nord-vestice, dar și ușor mai ridicate în sud-est, iar în rest temperaturile medii se vor situa în jurul celor specifice pentru această perioadă. 

Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi excedentare în nord-vestul țării și în general deficitare în regiunile sudice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval. 

Săptămâna 03.08.2020 – 10.08.2020 

Temperaturile medii ale aerului se vor situa în general în jurul celor specifice pentru acest interval, posibil ușor mai coborâte în nord-vest, dar și ușor mai ridicate în sud-est. 

Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, cu posibilitatea unui deficit local, în regiunile sud-estice. 

Săptămâna 10.08.2020 – 17.08.2020 

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână, în toate regiunile. 

Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval se vor situa în jurul celor normale, pe întreg teritoriul României. 

Observații: Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 1993-2016. Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

Postări Recente

Prognoza meteo pe 2 săptămâni / 10 – 23 august 2020

Prognoza pentru următoarele două sptămâni pe zone geografice. BANAT  În intervalul 10 -14 august vremea va fi călduroasă, iar media…

10 august 2020

Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni / 10 august – 7 septembrie 2020

Săptămâna 10 -  17 august 2020  Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, în…

7 august 2020

Creșteri semnificative ale temperaturilor și precipitațiilor în luna iulie

În cadrul unui anunț, Agenția Națională de Meteorologie a menționat o creștere a nivelului de precipitații la nivel național, acest…

5 august 2020