• Skip to primary navigation
  • Skip to main content
Meteo.ro

Meteo.ro

Cu un pas înaintea vremii

  • STAREA VREMII
  • PROGNOZE
  • AVERTIZĂRI METEO
  • FENOMENE METEO
  • MEDIU
  • ARTICOLE
  • CONFERINȚELE METEO

Prognoza meteo pentru perioada 25 ianuarie – 7 februarie 2021

25 ianuarie 2021

Prognoza pentru următoarele două sptămâni pe zone geografice.

BANAT 

În primele zile ale intervalului temperatura aerului va fi în scădere, astfel media maximelor  va tinde spre valori în jurul a 2 grade, iar cea a minimelor spre -4 grade. Ulterior, spre sfârșitul  primei săptămâni vremea se va încălzi treptat, astfel valorile termice diurne vor ajunge în medie  la 8…10 grade, iar cele nocturne spre medii de 2 grade. Ușoare variații ale regimului termic vor  fi posibile și pe parcursul celei de-a doua săptămâni, când media maximelor se va încadra în  general între 4 și 6 grade, iar cea a minimelor între -2 și 0 grade. 

Temporar se vor semnala precipitații slabe, cu caracter local, pe tot parcursul intervalului,  iar în jurul datelor de 29 și 31 ianuarie, acestea vor fi pe arii mai extinse și posibil moderate  cantitativ.

CRIŞANA 

Vremea se va răci în primele zile ale intervalului, astfel încât media temperaturilor diurne  va tinde spre valori de 1…2 grade (în 27 și 28 ianuarie), iar cea a temperaturilor nocturne spre -5…-4 grade (în nopțile din perioada 27-29 ianuarie). Ulterior, spre sfârșitul primei săptămâni  valorile termice vor crește treptat, astfel media maximelor va ajunge până la 6…8 grade, iar cea  a minimelor până în jurul a 0 grade. Ușoare variații ale regimului de temperatură vor fi posibile  și pe parcursul celei de-a doua săptămâni, când se estimează o medie a maximelor cuprinsă în  general între 2 și 4 grade și una a minimelor între -4 și -2 grade. 

Temporar se vor semnala precipitații slabe, cu caracter local, pe tot parcursul intervalului,  iar în jurul datelor de 29 și 31 ianuarie, acestea vor fi pe arii mai extinse și posibil moderate  cantitativ.

TRANSILVANIA 

În primele zile ale intervalului temperatura aerului va fi în scădere, astfel media maximelor  va tinde spre valori în jurul a -1…0 grade (în 27 și 28 ianuarie), iar cea a minimelor spre -8…-6 grade. Ulterior, spre sfârșitul primei săptămâni vremea se va încălzi treptat, astfel valorile  termice diurne vor ajunge în medie la 4…6 grade, iar cele nocturne spre medii de -3…-1 grad.  Ușoare variații ale regimului termic vor fi posibile și pe parcursul celei de-a doua săptămâni,  când media maximelor se va încadra în general între 2 și 4 grade, iar cea a minimelor se va  situa în jurul a -5…-4 grade. 

Temporar și cu caracter local se vor semnala precipitații slabe, pe tot parcursul  intervalului. 

MARAMUREŞ 

Vremea se va răci în primele zile ale intervalului, astfel încât media temperaturilor diurne  va tinde spre valori de -1…0 grade (în 27 și 28 ianuarie), iar cea a temperaturilor nocturne spre -6…-5 grade (în nopțile din perioada 27-29 ianuarie). Ulterior, spre sfârșitul primei săptămâni  valorile termice vor crește treptat, astfel media maximelor va ajunge până la 4…6 grade, iar cea  a minimelor până spre -2…-1 grad. Ușoare variații ale regimului de temperatură vor fi posibile și  pe parcursul celei de-a doua săptămâni, când se estimează o medie a maximelor cuprinsă în  general între 2 și 4 grade și cea a minimelor de -4…-3 grade. 

Temporar se vor semnala precipitații slabe, cu caracter local, pe tot parcursul intervalului,  iar în 25 ianuarie și în perioada 29 – 31 ianuarie, acestea vor fi pe arii mai extinse și posibil  moderate cantitativ.

MOLDOVA 

În primele zile ale intervalului temperatura aerului va fi în scădere, astfel media maximelor  va tinde de la valori de 8 grade (în 25 ianuarie) spre aproximativ 2 grade (perioada 27-29 ianuarie), iar cea a minimelor spre -6…-4 grade (în nopțile de 28 și 29 ianuarie). Ulterior, la  sfârșitul primei săptămâni vremea se va încălzi treptat, astfel valorile termice diurne vor ajunge  în medie la 4 grade, iar cele nocturne spre medii de -2…0 grade. Ușoare variații ale regimului  termic vor fi posibile și pe parcursul celei de-a doua săptămâni, când media maximelor se va  încadra în general între 1 și 3 grade, iar cea a minimelor se va situa între -5 și -3 grade. 

Local și temporar se vor semnala precipitații slabe îndeosebi în perioada 25 – 27 ianuarie  și în intervalul 31 ianuarie – 3 februarie, dar pe spații mai mici și cu caracter trecător și în restul  intervalului. 

DOBROGEA 

Vremea va fi caldă în prima zi cu maxime medii de 10…11 grade, apoi se va răci, astfel  încât temperaturile diurne vor tinde spre o medie în jurul a 2 grade (în 27 și 28 ianuarie), în timp  ce media valorilor termice nocturne va coborî -4…-2 grade (în nopțile de 28 și 29 ianuarie).  Ulterior, până în data de 1 februarie, regimul termic va fi în creștere, astfel maximele vor ajunge  în medie spre 10 grade, iar minimele spre o medie de 2…4 grade. Apoi, va urma o nouă  tendință de scădere treptată a temperaturilor, cele diurne urmând a se situa la medii de 4…5  grade, iar cele nocturne la medii în jurul a 0 grade.  

În perioada 25 – 27 ianuarie se vor semnala precipitații pe arii extinse și local moderate și  însemnate cantitativ, iar în restul intervalului, doar trecător și pe spații mai mici vor mai fi  precipitații slabe.

MUNTENIA 

În primele zile ale intervalului temperatura aerului va fi în scădere, astfel media maximelor  va tinde de la valori de 8 grade (în 25 ianuarie) spre aproximativ 2 grade (perioada 27-29 ianuarie), iar cea a minimelor spre -6…-4 grade (în nopțile de 28 și 29 ianuarie). Ulterior, până  în data de 1 februarie vremea se va încălzi treptat, astfel valorile termice diurne vor ajunge în  medie la 8…9 grade, iar cele nocturne spre medii de 0…2 grade. Apoi, regimul termic va fi  caracterizat de valori în jurul celor normale specifice perioadei, maxime în medie de 4…6 grade  și minime în jurul valorii de -2 grade.  

Precipitații pe arii relativ extinse și posibil moderate cantitativ vor fi în jurul datei de 26 ianuarie, precum și în perioada 31 ianuarie – 3 februarie. În restul intervalului, precipitațiile vor fi  slabe, trecătoare și pe spații mai mici. 

OLTENIA 

Vremea se va răci ușor în primele zile ale intervalului, astfel încât media temperaturilor  diurne va tinde spre valori de 2…3 grade (în 27 și 28 ianuarie), iar cea a temperaturilor nocturne  spre -5…-4 grade (în nopțile de 28 și 29 ianuarie). Ulterior, până în data de 1 februarie, valorile  termice vor crește treptat, astfel media maximelor va ajunge până la 7…8 grade, iar cea a  minimelor până spre -2…0 grade. Apoi, regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul celor  normale specifice perioadei, maxime în medie de 5…6 grade și minime în jurul valorii de -2  grade. 

Precipitații pe arii relativ extinse și posibil moderate cantitativ vor fi în noaptea de 25 spre  26 ianuarie, precum și în perioada 31 ianuarie – 3 februarie. În restul intervalului, precipitațiile  vor fi slabe, trecătoare și pe spații mai mici. 

LA MUNTE 

În primele zile ale intervalului vremea se va răci semnificativ, astfel încât media  temperaturilor diurne va tinde spre valori în jurul a -8 grade (în 27 și 28 ianuarie), iar cea a  temperaturilor nocturne spre -12…-10 grade (în nopțile din perioada 27-29 ianuarie). Ulterior, până la sfârșitul primei săptămâni, valorile termice vor crește treptat, astfel media maximelor va ajunge până la 0…2 grade, iar cea a minimelor până spre -5…-4 grade. Apoi, regimul termic va  fi caracterizat de valori în jurul celor normale specifice perioadei, maxime în medie de -2…-1 grad și minime în jurul valorii de -7 grade. 

Temporar se vor semnala precipitații slabe, cu caracter local, pe tot parcursul intervalului,  iar în jurul datei de 29 ianuarie și în perioada 31 ianuarie – 2 februarie, acestea vor fi pe arii mai  extinse și posibil moderate cantitativ.

Sursa: ANM

Din categoria: Prognoze

Reader Interactions

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © 2021 · Meteo.ro